Nu sunt suspicioasa de fire, dar oricum ca si oricine altcineva .... tot parca ma strapungea o frica si imi tot bagam suspicii eu singura in cap ca era sa trec examenul vietii anume in a 13a zi a lui august.... bine ca nu era vineri... cel mai lung si mai emotionant examen pe care l-am avut vreodata, atat de mult m-am pregatit ca cand am ajuns la fata locului am luat-o razna cu raspunsurile... l-am bagat in boale pe "sustinatorul" meu , asa il vedeam in fata mea cum se apuca de cap cand scoteam cate ceva ingenios din mine... ca nu era nimic dupa schema...la un moment crezusem ca se apuca de inima cand am mai scos eu figuri " nemtesti" ... nu-mi venea sa cred nici eu ca am luat-o razna , dar na... ma simteam mult mai comfortabil inventand raspunsuri pe loc decat raspunzind standart la intrebari.... deci cum am mai zis testul a durat o haba buna.... am luat o pauza de 15 minute , in care am avut de ascultat de la "suporterul" meu ca l-am bagat in boale , si nu mai poate intelege de ce nu raspund cum am fost instruita... la care i-am zambit , nu aveam un raspuns... nu puteam sa-i zic ca de emotii nu mai stiam care-s raspunsurile care trebuia sa le dau...
"ca sa nu se plictiseasca"- i-am raspuns... "i have to keep them on the toes"...mi-a trecut toata viata prin fata ochilor.... insa innainte era un perete, si nu era sa stiu nici azi ce e dupa parete daca nu-l zdrobeam atunci... de aceea cred ca imaginatia im alerga "wild" si .... uite ca intrebarile au secat, am inteles ca testarea se apropie de sfirsit....cu decizii neluate...
Si uite ca o alta zi frumoasa 13 septembrie a fost ziua in care paretele cazuse, si in sfirsit am "rasuflat"... da a fost un raspuns bun, am simtit libertatea.... am simtit ca am ajuns undeva in final... mi-au dat si lacrimile pe fata de bucurie... si uite ca nu-i tot , ajunsa in Octombrie 13 sunt cu valiza pregatita de un drum mare asternut in fata, un nou inceput, o oportunitate ce se ofera o singura data "in lifetime" .... sa vedem ce iese din astea.... trecutul ramane in urma... cu perseverenta si atata dedicatie ma misc inainte.... doar inainte...
da am fost nevoita sa "sacrific argintul" pentru "aur" , nu am regrete, arta si frumosul necesita sacrificii mari!!!
In concluzie... nu cifra 13 mi-a adus norocul, ci increderea in sine, ingeniositatea,
sinceritatea venita din adancul inimei.... e ceea ce i-a fermecat si m-a adus la un final cu succes... nu cred in raspunsuri standarte, shabloane invatate si memorizate... atat de false si fara valoare... poti da colorit si valoare cuvintului numai atunci cand simti ce vorbesti...
P.S. suporterul ma intreaba cand am luat raspunsul final... "esti de origine evreiasca cumva? " am zimbit , l-am lasat in aer fara nici un raspuns concret... zicand " i will take that as a compliment. thank you..." :)
