Erou? Actor? Inocent manipulat de altii? Minciunos iscusit? Misterios.....

O noua dezamagire ma adus intr-o stare de confuzie... eu psiholog, filolog si traducator si de toate fiind si fel de fel de studii capatate de pe la ULIM, fara diploma dar cu multe eforturi depuse in studiile aprofundate in toate domeniile susmentionate..... acum, la moment nu mai pot gasi un raspuns concret , am pierdut eu talentul? e o criza? sau persoana asupra carei am dus observatii nu si-a gasit eul propriu ceea ce ma aduce pe mine intr-o confundare....
Erou, s-a prezentat si a dat dovada faptului din prima zi cand am avut ocazia sa cunosc si sa petrec o zi tot observand-ul... nu vorbea mult, a demonstrat prin fapte, s-a aratat de a fi un barbat adevarat la varsta s-a fragila de 19 ani... am ramas impresionata atunci, ca a aparut in ochii mei ca un erou!!!
Actor bun de filmulete scurte dar prost de Hollywood, a jucat rolul eroului indragostit, ajucat dramatic, s-a manifestat si prin rolurile tragice, rolul comic cateodata, Rolul misteriousului necunoscut il juca cel mai iscusit... acuma joaca o victima cu inima-i franta, batut de soarta si noroc, sunt convinsa ca in fata prietenilor tot isi mai mentine statutul de erou...
... Adevarul insa fiind altul... prietenii insa, plictisiti fiind au manipulat emotiile si l-au facut sa creada ca el e Dumnezeu, ca el poate sa distruga totul in fata sa, si maine daca are o dispozitie mai buna poate pune lucrurile la locurile sale.... El a crezut in puterile sale supranaturale... si ce crezi.... de distrus s-a distrus totul usor... dar de pus la loc nu-i mai merge... o inima distrusa odata nu mai bate la fel....
Subiectul minciunosului iscusit nu vreau sa-l ating, fiindca tot nu sunt convisa daca a fost o minciuna prea iscusita, sau daca el insusi a devenit jertfa prinsa in capcana evenimentelor...
Misterios v-a ramane pentru intotdeauna, o taina care ramane sa fie descifrata, e cineva care nu stie sa-si gaseasca eul? sau e cineva cu multiple personalitati? e actor si joaca? cred ca nu voi mai afla ceea ce mi-am dorit mult sa aflu, ceea ce am crezut ca e adevarat si atat de real!... tot mai doresc.... dar mi-e frica sa las misterul sa se disolve, lasind doar adevarata-i fire sa-mi apare ca un tot intreg in fata mea.... timpul imi v-a destainui totul.... rabdare de-ar fi!...

...cu o aripa franta...

... e noapte... nu stiu exact cat e ceasul.... asi fi putut sa-mi arunc privirea in coltul din stanga si sa aflu daca as fi curioasa... dar nu ma intereseaza, sunt intr-o stare ca nimic nu ma mai intereseaza... e o stare de depresie ce ma apasa? cred ca da, de la un moment multe ganduri au inceput sa-mi cutreiere prin minte, si stiu ca multi ar fi dorit sa se afle in locul meu.... sa aiba aceleasi posibilitati si oportunitati ca si mine.... dar eu tot ma alint, cred ca am dat de bine si o caut pe naiba..... nu stiu cum sa numesc dorintele si visele pe care le am altfel decat "alintare de bine ce mi-i", Ma plictisesc si ma simt pierduta cateodata in rutina de aici, nici nu mai stiu cum reuseam sa lucrez 3 joburi vara trecuta ca acum abia abia cu 2 ma ispravesc.... ma tezesc ca nici nu stiu daca e dimineata sau e noapte inca, vin acasa nestiind daca noapte sau se face dimineata deja... m-am prins intr-o rutina care practic nu mi-a mai lasat nimic din libertatea pe care am avut-o candva... mi s-a frant aripa... ma simt priponita, imi lipsesc mult Duminicile petrecute la tara... in casa unde m-am nascut, cand alergam cu mama la piata cu noaptea in cap, imbracata cu cele mai frumoase haine, faceam repejor cumparaturi pentru toata saptamana, si eu isteata fiind o convingeam pe mama sa-mi cumpere ceva din ceea ce nu ii era nici prin plan nici prin minte nu-i trecea sa-mi cumpere daca nu o bateam eu la cap... dupa ce veneam acasa fuguta pe la biserica, dupa aia pranzul , si visita obligatorie a bunicii care ne alinta si ea cu ce putea... dupa aia timpul personal... mama mergea in visita la prietenele ei sau cineva venea la ea, eu prin mahala la jucat, tata si el umbla prin sat pe la prieteni... imi lipsesc zilele cand puteam sa petrec ore in sir scormolind prin gadinuta mea cu flori admirandu-le si tot rasadindu-le dintr-o parte in alta, imi lipseste gradina cu ciresi, si visini, capsuni, zmeura... fel de fel de zarzavaturi... calitatea lor intrecand ceea ce se vinde pe rafturile de aici, majoritatea fructelor si legumelor fiind genetic modificate si cu tot felul de chimicate alimentate...
... ma simt un prisonier al acestei lumi noi, sunt un prisonier la libertate.... dar libertate nu prea o am daca ma gandesc mai bine.... fac ceea ce mi se dicteaza , ceea ce mi-i scris in orarul facut de "dumnezeii" de la servici... ei imi hotarasc intr-un fel cum imi voi petrece timpul pe care i le-am oferit pentru un pret mult mai mic decat se merita....
Cu mult dor........ drag.... nostalgie........

Rade cel ce rade la urma!... :)

Azi e ziua cand in sfirsit am putut sa ma reintorc la propriul eu, mi-am gasit locul, m-am ridicat din cea mai adanca depresie in colaborarea activa cu stessul, nelinistea continuu... M-am trezit din cosmarul pe care il traisem cateva saptamani acuma...
a inceput totul de la neincredere... si... stiti cu totii vorba ceea: "cine cauta , gaseste..." am devenit profesionista in domeniu cautarii dovezilor ca a fost o relatie imbibata cu multa minciuna, cu multe promisiuni false, cu multe emotii jucate maiestruos... am descurcat totul ca mi-au crescut si urechile de mandrie... am iesit invingatoare pana la urma, am sacrificat relatia care nu era sa reziste pana la urma... a fost prea falsa....
si acum privesc cu ochi diferiti.... imi rade sufletul cand ma gandesc ca nu am lasat un suflet nedecis pana la urma daca doreste sa urmeze un drum curat sau unul plin de noroi, sa ma foloseasca victima fiindu-i... acuma rad, ca nu ia mers... mustrarile de constiinta il poarta tot prin prejur... nu il las aproape... ii zimbesc!!! nu stiu sa urasc, vad doar lucruri pozitive... m-am detasat de un cosmar ce ar fi putut sa ma urmareasca pe parcursul a mai multor ani... daca oarba ramaneam.... M-ia fost frica de la inceput sa caut... imi era frica sa pierd ceva ce era atat de perfect la momentul dat... si s-a dovedit a fi o imagine amagitoare... am avut puteri sa urmez firul de ata pana am desfacut acel ghemusor incurcat cu multa incredere si certitudine ca nimeni nu va gasi sfarsitul.... eu l-am gasit, am primit o satisfactie de neuitat de la jocul in care am fost atrasa prin minciuna....si din care am iesit eu invingatoare nemaivorbit ca am jucat dupa regulile puse de partea opusa....